switzerland ghid de calatorie munte elveția

Ghid de călătorie în Elveția – vacanță în Regiunea Jungfrau

Acum câteva zile, am reușit să bifăm încă o destinație de pe lista noastră de dorințe – Elveția. Fiind la prima călătorie în țară, am citit mult despre ce e cel mai deosebit de vizitat – am vrut munți și multă natură, nu orașe. Îmi era tare dor de munți și aer rece după o lună în Polinezia Franceză! Am găsit mai multe zone interesante, dar Regiunea Jungfrau avea cele mai multe obiective pe care îmi doream să le vizitez. Aveam 5 zile la dispoziție, cu tot cu drum. Poate mulți ar fi ales să viziteze mai mult din Elveția, dar noi am considerat mai util să vizităm pe îndelete această regiune, care are atât de multe de oferit. Așadar, prima noastră vacanță în Elveția am făcut-o în Regiunea Jungfrau, care ne va rămâne întipărită pe retina muuult timp de acum înainte.

Cum am ajuns în Elveția

Am zburat. Am ales ca punct de aterizare Basel, un oraș la granița Elveția – Franța – Germania unde zboară mai multe low costuri. Noi am zburat din Budapesta, la dus cu EasyJet, la întors cu WizzAir. Așa s-au potrivit cel mai bine zilele și orele de zbor. Dar se poate zbura cu WizzAir și din România către Basel, din Cluj, Sibiu, București, poate și alte orașe. Ca de obicei, mașina am lăsat-o în parcarea aeroportului din Budapesta, unde au variante de preț foarte ok, dacă rezervați din timp.

ghid de calatorie munte elvetia
Lauterbrunnen, Elvetia

Cum am ajuns în Regiunea Jungfrau din Elveția

După ce am aterizat în Basel, ne gândisem inițial să închiriem o mașină, cu care să ajungem în Regiunea Jungfrau (aprox. 2 ore de condus) și cu care să ne deplasăm în zonă. Însă, citind mai multe despre regiune, am aflat că multe sate de munte, pe care plănuiam și noi să le vizităm, sunt car free, adică nu poți ajunge cu mașina, ci doar cu trenul sau telecabina. Așadar, am optat pentru tren ca să ajungem din Basel în zona Jungfrau. 

Biletele le-am cumpărat de pe siteul oficial, în avans. Prețul fluctuează puțin în funcție de zi și oră, și este și un număr de bilete fixe, la preț mai mic. Asta înseamnă că biletul este strict pentru cursa aceea, de la ora x la ora y. Biletele fixe, cele mai ieftine, se numesc “Supersaver Ticket”. 

Mai există și varianta în care cumperi bilet pentru acel traseu, dar în caz că pierzi trenul, poți lua oricare altul din ziua aceea, cu același punct de plecare și sosire. Acestea se numesc “Point-to-point Ticket”. Noi chiar am pierdut trenul când am ajuns pentru că ne-a întârziat zborul, deci vă sfătuiesc fie să vă lasați mai mult timp între zbor și tren, fie să cumpărați un bilet flexibil. Pe trenurile și autobuzele din Elveția vă puteți baza, vin foarte des, la ore fixe, dar pe zboruri nu.

Așadar, de la aeroporul Basel în zona Jungfrau am ajuns așa:

  • Basel EuroAirport >>> Basel Bahnhof (gara) – Bus 50, pleacă din 10 în 10 minute, uneori și mai des, din zona elvețiană a aeroportului (și din gară, la fel). Biletul costă 6.10 franci elvețieni (CHF) și se poate cumpăra de la tonomat, chiar din stație (valabil și pentru stația din aeroport, și din gară). Plata se face cu cardul iar durata cursei este între 16-23 minute (noi am făcut 16-17 minute în fiecare cursă).
  • Basel Bahnhof >>> Interlaken (sau destinația finală de cazare), cu trenul. Noi am avut și un autobuz din Interlaken la destinația finală, câteva stații, dar asta depinde de destinație și traseu. Toate mijloacele de transport sunt incluse în bilet, dacă pe bilet e trecută destinația finală. Totalul călătoriei a fost 2h și 15 minute.

Aici orarul Autobuzului 50, care circulă între aeroportul și gara din Basel.

Aici siteul oficial al trenurilor din Elveția, de unde vă puteți cumpăra toate biletele.

ghid de calatorie munte elvetia
Kleine Scheidegg, Jungfrau Region, Alpii elvetieni

Ce mijloc de transport am folosit în Regiunea Jungfrau

Pentru că știam deja că în multe zone nu vom putea ajunge cu mașina, soluția era trenul și telecabinele. Am aflat că există Travel Pass, abonamente pentru mijloacele de transport. Sunt mai multe, dar eu am citit despre:

  • Jungfrau Travel Pass
  • Bernese Oberland Regional Pass
  • Swiss Travel Pass

Cel mai bine ni s-a potrivit Jungfrau Travel Pass, pe care l-am cumpărat pentru 3 zile – ziua 1 și ziua 5 au fost și zile de călătorit dinspre/spre România, așa că am păstrat doar zilele full din vacanță pentru abonament, care e destul de costisitor – 185 franci elvețieni (CHF) de persoană, pentru 3 zile. 3 zile e și minimul de zile pentru acest abonament.

Ce este acoperit de Jungfrau Travel Pass

Toate de mai jos, cu două excepții:

  • Toate trenurile din Regiunea Jungfrau
  • Toate telecabinele din Regiunea Jungfrau
  • Toate autobuzele din Regiunea Jungfrau
  • Croazierele de pe Lacurile Brienz și Thun

Excepții:

  • Trenul Eigergletscher – Jungfraujoch Top of Europe, care nu este inclus, dar are discount 50% cu acest Jungfrau Travel Pass
  • Telecabina Mürren – Schilthorn, care nu este inclusă, dar are discount 25% cu acest Jungfrau Travel Pass

Aici puteți citi mai multe detalii despre Jungfrau Travel Pass și cumpăra abonamentele.

ghid de calatorie munte elvetia
Wilderswil – Hotel Alpenrose and Gardens

Unde ne-am cazat în Elveția

Ca locație de cazare, am ales satul Wilderswil – după mult research, mi s-a părut cel mai potrivit pentru a explora întreaga zonă. Este un mix între Interlaken și satele mai remote de pe munte – adică e un sat liniștit de munte, cu vedere către munți, dar cu conexiunile excelente de mijloace de transport pe care le oferă Interlaken. De aici am plecat către toate satele și zonele de munte pe care am vrut să le vizităm, cu conexiuni foarte bune.

În Wilderswil, am ales să ne cazăm la Alpenrose Hotel and Gardens, la doar 2 minute de mers pe jos de gara din Wilderswil (200m). Mai bine de atât nici că se putea. Am avut o cameră cu balcon și vedere către Jungfrau, cel mai înalt vârf al Regiunii Jungfrau, de unde îi vine și numele și către superbele grădini ale hotelului. De afară se auzeau doar păsări și susurul fântânii din grădină, ne-am relaxat în fiecare dimineață și seară. Am avut și un jacuzzi în grădină, care a picat la fix după zile lungi de explorat Alpii Elvețieni.

Micul dejun, bufet suedez, a avut puțin din toate: mezeluri și brânzeturi din zonă, pâine proaspătă, latte macchiato pe gustul meu, cereale, produse de patiserie, iaurturi și chiar și șampanie. Am pornit ziua cu dreptul, mereu. Este inclus în prețul cazării.

Pentru cină, am optat tot pentru restaurantul hotelului, din clădirea de lângă – Edelweiss, unde clienții hotelului au 10% reducere, dacă rezervă pe websiteul acestuia – Alpenrose Hotel and Gardens.

Iar dacă vreți 10% reducere la rezervarea hotelului, se poate obține când faceți o rezervare directă pe e-mailul hotelului, la info@alpenrosehotel.ch.

ghid de calatorie munte elvetia
Hotel Alpenrose and Gardens – Wilderswil

Dacă niciuna din variantele de mai sus nu vă sunt pe plac, puteți face o rezervare și pe Booking.com, unde puteți citi și mai multe recenzii:

Tot ca discount, veți primi de la cazare un card cu reduceri în toată Regiunea Jungfrau, la diverse activități – sunt zeci de reduceri, nu le-am reținut nici eu pe toate. Ce am fost noi sfătuiți să facem: să arătăm mereu cardul acela, peste tot, și unde va fi inclus un discount, ni se va aplica. 

Pe lângă asta, în perioada în care am fost cazați la ei, am avut gratuit toate autobuzele din zona Interlaken – am și folosit unul într-o zi, când ne-am întors de la un lac, ca și conexiune până la trenul din Interlaken Ost.

Trei nopți am petrecut la acest hotel din Wilderswil, iar după ce am terminat de explorat zona, ne-am mutat. Am petrecut ultima noapte într-o zonă remote, unde se poate ajunge doar cu trenul cu cremalieră și unde, pe lângă gară, se găsește o singură clădire: un hotel restaurant cu adevărat special. Dar vă povestesc despre el și zonă într-un articol separat.

ghid de calatorie munte elvetia
Lauterbrunnen, vazut din satul car free Wengen

Unde am mâncat în Elveția   

Micul dejun a fost inclus la ambele cazări, bufet suedez, excelent în ambele cazuri. Cina am luat-o mereu la hotelul la care am fost cazați – la cel de-al doilea, era inclusă în prețul cazării, iar la primul, Alpenrose Hotel and Gardens, a fost comod să mâncăm chiar în hotel, după o zi lungă de explorat.

Prânzul l-am mâncat pe unde ne prindea:

  • În prima zi, la Jungfraujoch – sunt 3 restaurante aici, dar doar unul era deschis, cel cu autoservire. Mâncarea a fost ok, nu genială, în jur de 22 CHF un fel principal.
  • A doua zi, prânzul ne-a prins la Schilthorn, unde e și faimosul restaurant Schilthorn Piz Gloria, rotund, care se învârte încetuț, astfel încât să poți vedea priveliștea 360 a zonei de la masă, ceva deosebit. Aici a fost filmat faimosul film James Bond în 1969, așa că tematica aceasta e. Poți servi fie ceva din meniu, fie să cumperi un brunch – bufet suedez. În general, e nevoie de rezervare și biletul de telecabină + brunch se cumpără în avans. Noi nu am rezervat sau cumpărat în avans, am vrut să cumpărăm biletul telecabinei pe loc, să putem aplica reducerea Jungfrau Travel Pass, care nu e inclusă când cumperi pachet cu brunch. Iar pe loc, am cumpărat și acest brunch. Cu rezervarea mesei (sau lipsa ei) a fost ok, dar asta fiindcă vremea nu era prea bună, am avut în mare parte ceață, nu view. Cu toate astea, mâncarea a fost delicioasă, recomand. Prețul este de 35 CHF de persoană: supe, mâncăruri reci, calde, sucuri naturale, cafele bune, de toate. Dar viewul cred că e cel mai de preț. Aici puteți rezerva, brunchul se numește James Bond Brunch.
  • În a 3a zi de explorat full time, am luat prânzul tot la înălțime, tot cu un view de poveste – la restaurantul de pe First – Grindelwald. E tot un restaurant cu autoservire, am mâncat câte un gulaș bun și un cheesecake delicios. Ne-a plăcut.

Cam atât despre organizarea primei noastre vacanțe în Elveția, dar revenim curând cu itinerarul detaliat din Jungfrau Region (Lauterbrunnen, Grindelwald, Top of Europe, Mürren și mult mai multe), cu experiența de poveste de la ultima cazare și cu costurile călătoriei.

Safe travels!

ghid de calatorie munte elveția
Mürren, Elvetia