Îmi vine greu să cred și să accept că, în țara asta frumoasă a noastră, nu reușim să promovăm suficient turismul, sau să-l încurajăm prin infrastructură. Am ajuns cu greu în satul Măgura din județul Brașov, drumul este într-o stare foarte proastă și tare surprinsă am fost să întâlnesc în mare parte turiști străini, care călătoresc de atât de departe și pe drumuri deplorabile, doar ca să ajungă în locul ăsta de poveste, care a rămas cum o fi fost și acum o sută de ani: cu drumuri de țară, nepietruite, dealuri verzi, cosite, mânji, pui de pisici și câte alte animale.
În pensiunea la care ne-am cazat, pe un vârf de deal, înconjurată, pe de-o parte, de colții stâncoși ai Munților Piatra Craiului și pe de alta, de dealuri perfect rotunde, în diverse nuanțe de verde, cu câte o căsuță pe ici colo, am întâlnit turiști germani, elvețieni sau spanioli, și tare ne-a bucurat lucrul ăsta. Mi-aș dori doar să putem îmbunătăți infrastructura îndeajuns încât să fim și noi în topurile destinațiilor turistice, pentru că merităm. Și să ne promovăm mai mult țara, că e din cale-afară de frumoasă.
Sunt zeci de drumeții în zonă, în Parcul Național Piatra Craiului, dar nu am ajuns să facem nici măcar una. Pentru că ne-am plimbat ore întregi pe dealurile astea frumoase, între sate, admirând picturile din fața ochilor și inspirând aer proaspăt și rece de munte. Și ne-a fost de-ajuns, ne-am încărcat cu energie cât nu ne-am încărca în niciun oraș din lumea asta.
Am aflat de la un localnic că e atât de greu să trăiești în sat, fără infrastructură, că nu au decât un butic amărât, și se alimentează în mare parte cu produse naturale, din zonă. Am luat în fiecare zi micul dejun și cina la pensiunea la care ne-am cazat – Mosorel, și n-am mâncat decât produse tradiționale și făcute în zonă: brânzeturi diverse care nu se găsesc decât în zonă, carne de casă, murături, legume și tot felul. Am fost la fel de impresionați ca atunci când mâncăm într-o țară nouă, ceva ce n-am mai mâncat. Pentru prânz, am mers pe jos până într-un sat învecinat, că în Măgura nu există vreun restaurant, iar pensiunea nu oferă prânzul, când toți turiștii sunt plecați prin drumeții la ora aia. Unii aleg să se cațere, alții să se plimbe, iar unii mai curajoși aleg să închirieze o bicicletă, tot de la pensiune, pentru mișcare mai intensă.
Am dormit ca un copil acolo, între munți, în aerul curat și patul confortabil și mi-am tot imaginat cât de plăcut impresionați sunt turiștii aceia străini de camerele amenajate rustic, fiecare în fel și chip, dacă până și pe mine, româncă, m-au impresionat. Mi-am imaginat și că un loc ca acesta arată ca un peisaj de basm în fiecare anotimp, verde, alb sau în nuanțe gălbui-maronii de toamnă blândă, și sper să ajung să vad toate tablourile astea frumoase.
Am făcut vreo 6 ore între Timișoara și Măgura, cu mașina, iar la întoarcere am ales să trecem prin Bran și să vizităm și Fundata – comuna la cea mai mare altitudine din țară. Pensiunea Mosorel, la care am stat, costă de la 44 euro în sus, în funcție de perioadă, și o găsiți pe Airbnb.
