Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia

Râușor – Lacul Ștevia | ghid de drumeție în Parcul Național Retezat

Obișnuiam să merg des cu familia la Râușor când eram copil, în vacanțele de iarnă. Este una din locațiile în care am învățat să schiez. Însă nu-mi amintesc să fi ajuns vreodată vara și nici să fi făcut vreo drumeție în zonă. Știam însă cât de minunate sunt drumețiile în Parcul Național Retezat, așa că am organizat o escapadă cu familia la Râușor vara asta, iar într-una din zile am pornit cu Marius într-o drumeție care avea să ajungă preferata mea din România: Râușor – Lacul Ștevia. Tot în această drumeție se poate ajunge și pe Vârful Retezat, vă voi explica cele două variante de traseu, deși noi am ales să ne relaxăm două ore pe malul lacului glaciar superb, cu vârful Retezat drept străjer și parte din tabloul nostru perfect.

Cum ajungi în Râușor?

Există un singur drum de acces spre Râușor, cel care vine dinspre alt sat turistic, Râu de Mori. De altfel, Râușor e ultima localitate de pe drumul acesta de acces – DJ686. Din Timișoara, noi am trecut pe lângă Lugoj, Caransebeș și Sarmizegetusa ca și puncte mai importante, dar se poate ajunge și pe varianta Deva-Hațeg-Râu de Mori-Râușor, care este și varianta pentru cei ce vin din alte zone ale țării.

Ca în multe alte zone de munte, drumul de acces este foarte prost, deși zona este exploatată din punct de vedere turistic și vara, cu multe variante de drumeții ce încep chiar din Râușor și iarna, fiind pârtie de ski în sat.

Ce traseu din Retezat trebuie să urmezi?

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Vârful Retezat în față și Lacul Ștevia în față dreapta – marcajul traseului pe piatră

Sunt câteva variante de trasee ce pornesc din Râușor. Veți găsi o hartă, precum și indicatoare cu aceste variante de trasee. Noi am ales să facem traseul marcat cu banda roșie verticală: Râușor-Lacul Ștevia-Vârful Retezat, dar fără porțiunea Lacul Ștevia-Vârful Retezat. Ca dificultate, este un traseu încadrat la categoria traseu mediu – traseul din mijloc dintre cele trei afișate. Am aflat detalii despre acesta și dificultatea sa online, la fața locului nu există vreun birou de informații cu hărți fizice pentru vizitatori cum a fost în parcurile naționale din SUA vizitate de noi, însă traseul este bine marcat, nu ne-am rătăcit deloc. 

Cum a fost experiența pentru noi?

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Ghetele care m-au adus la Lacul Ștevia

Pe scurt, după 2 luni în care n-am fost mai deloc activi, experiența a fost dificilă. Traseul dus e doar urcare, cu o diferență de nivel de 800m, Râușor aflându-se la altitudinea de 1250m, iar Lacul Ștevia la 2070m altitudine. Abia pe traseu am realizat că dificultatea medie e dată mai degrabă de înclinație, decât de lungime. Începători 🙂 Prima oră și jumătate se merge doar printr-o pădure de brazi înalți, în pantă cu înclinație mare. Apoi urmează un traseu printr-o pădurice de pini mai scunzi, pe lângă un pârâu și multă vegetație. Urmează apoi o parte considerată mai dificilă, unde mulți renunță – cățăratul pe niște pietre foarte mari. Pot doar să vă spun că pare mult mai greu decât e. Pietrele nu alunecă, cel puțin nu când e vreme uscată și pe mare parte găsiți și o cărare laterală (în partea stângă a pietrelor). Puțină precauție nu strică, totuși, și nu uitați să urmăriți marcajul roșu (care face dreapta înainte de a se termina valea de pietre).

A urmat încă o cărare printre pini scunzi, apoi iar pe bucăți mari de pietre căzute de pe munte, până la lac. Nu este periculos traseul, cel puțin nu pentru adulți puțin precauți. Am văzut și un grup mare de copii pe traseu până la lac, însă nu știu dacă orice copil ar putea ajunge acolo.

Am fost impresionați și de faptul că nu am văzut deloc gunoaie, deși nici coșuri de gunoi. Nu e un lucru de care să fii impresionat, e normal până la urmă, dar după alte experiențe prin România, ne declarăm foarte mulțumiți de acest aspect. Număr de turiști moderat la începutul lunii septembrie, în mare parte am fost singuri pe traseu, deci distanțarea socială e posibilă.

Am petrecut 2 ore liniștite pe marginea lacului, unde am savurat cel mai bun sandwich – cel făcut de noi :)).

Cât timp a durat drumeția de la Râușor la Lacul Ștevia?

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Prima bucată a traseului – prin pădure

Am găsit tot felul de estimări online, iar cei cu care ne întâlneam pe traseu ne spuneau și ei diverse alte estimări. Ideea e că timpul depinde mult de cum vă veți mișca voi. Este estimat că veți face între 2 ore și 4 ore pe acest traseu, doar dus și ceva mai puțin la întors, cand veți avea doar coborâre. Noi am făcut 2 ore și jumătate la dus și 1 oră și 45 minute la întors, cu 2 ore petrecute la lac. Am făcut și scurte pauze de respiro + o pauză de masă la urcare, dar ne-am cam grăbit în rest, pentru că plecaserăm de la Râușor la ora 12 și nu voiam să ajungem pe întuneric.

De la Lacul Ștevia pe Vârful Retezat

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Parcul Național Retezat – Lacul Ștevia

Sunt două variante pentru a ajunge pe Vârful Retezat de lângă Lacul Ștevia, una pentru vară, ceva mai lungă dar mai puțin abruptă, iar alta mult mai abruptă, zonă ferită de zăpadă iarna, deci traseul de iarnă. Am văzut oameni folosind ambele variante acum, vara.

Culmea Lolaia-Vârful Retezat este prima variantă: înainte de a ajunge la lac, traseul bandă roșie verticală se va împărți. Spre dreapta se ajunge la Lacul Ștevia, dar și la traseul de iarnă spre vârf, cel mai abrupt, iar spre stânga se merge pe Culmea Lolaia spre Vârful Retezat. Probabil am fi ales varianta Culmea Lolaia dacă am fi vrut să ajungem pe vârf, părea mai puțin abruptă.

Unde te poți caza?

Cabana Poarta Retezat Rausor
Cabana Poarta Retezat – Râușor

În Râușor e ideal să te cazezi, însă te poți caza și în Râu de Mori sau alte zone și să parcurgi distanța până la Râușor cu mașina. Sunt câteva locuri de parcare neamenajate chiar de unde încep traseele, unde am văzut mai multe mașini parcate.

Noi am avut noroc să fim cazați la o cabană chiar la baza pârtiei, vis-a-vis de punctul de plecare în drumeție. Las linkul cabanei, care se închiriază integral la 1000-1100 lei pe noapte. Are 2 dormitoare duble și 2 triple, deci e pentru grupuri mari. Las mai jos și reviewul meu despre cazare:

  1. Pros:
    1. Locație – locația cabanei e perfectă, chiar la baza pârtiei în Râușor, ideală și iarna pentru ski și vara, fiind la aproximativ 20m de punctul de plecare în diverse trasee montane din Parcul Național Retezat.
    2. Cabana e foarte spațioasă și frumos construită/amenajată, cu 4 dormitoare (2 duble, 2 triple) și 3 băi. Un dormitor și o baie se afla la parter, restul la etaj.
    3. Cabana e bine utilată, am găsit tot ce aveam nevoie, inclusiv grătar și subsol în cazul în care nu ne ajungea frigiderul
  1. Cons:
    1. Mentenanță/întreținere – din păcate, cabana nu era foarte bine întreținută; multe pete pe canapea, lenjerie, prosoape (deși spălate), blatul de la bucătărie pătat tare, ușa mobilier a mașinii de spălat vase lipsă, iarba netunsă, lucruri de genul.
    2. Curățenie – și mai trist e faptul că nici curățenia nu era extraordinară, cel puțin nu după standardele mele 😀 După cum am spus, lenjeria/prosoapele erau spălate, dar pătate, era praf în multe locuri și destul de murdar și pe jos (un minus mare când călătorești cu un toddler).

Îmi pare super rău de o locație absolut superbă de altfel. Dar cam atât despre cazare.

Sfaturi generale:

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia
  • Nu plecați în drumeție fără pantofi potriviți de drumeție, sau pantofi sport care nu alunecă.
  • Găsiți pârâul după aproximativ o oră și jumătate sau două, însă e bine să plecați cu suficientă apă pentru întreaga drumeție.
  • Și energia e necesară, fie ea sub formă de sandwich, protein bar sau caviar. Orice încape în rucsac.
  • Cremă de soare, în mod special aplicată înainte de a sta două ore pe marginea lacului (suntem pățiți, ascultați-ne).
  • Când dați de indicatorul cu 1.5 ore până în Râușor, sunteți cam la jumătatea traseului Râușor-Lacul Ștevia.
  • Semnal la telefon (pe Orange) nu e deloc, cu excepția zonei de lânga panta de pietre unde am prins 4G și la lac, unde am avut puțintel 3G.
  • Nu uitați aparatul de fotografiat, aveți ce poza.

Sper că v-am convins cât de cât că drumeția asta din Retezat chiar merită efortul. Dacă nu cu vorbele, poate cu pozele? Pe Instagram Highlights – RETEZAT veți găsi și experiența sub forma materialelor video și ceva mai multe poze. Călătorii plăcute!

Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Parcul Național Retezat – Lacul Ștevia
Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia
Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia
Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia
Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia
Drumetie Parcul National Retezat Lacul Stevia
Traseu montan Râușor – Lacul Ștevia (mijlocul traseului)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*