Am ajuns luna aceasta în Grecia, din Timișoara, pe traseul de mai jos (Serbia, Bulgaria, Grecia). Ne-am considerat ghinioniști că am stat mult la coadă la vamă, dar peste câteva zile, intrarea a fost blocată complet timp de 3 zile, apoi redeschisă dar doar cu un test covd-19 făcut în țară, cu doar 72 ore sau mai puțin înainte și tradus în engleză. Am citit că se găseau greu locații care eliberau certificatul atât de rapid sau în limba engleză, deci poate până la urmă am fost norocoși.
Am fost norocoși și pentru că Grecia era…goală când am ajuns noi. Prima noastră gazdă, de pe Lefkada, estima că sunt 20-25% din numărul normal de turiști din luna iulie, însă spunea că sunt insule cu și mai puțini turiști. Pentru Marius Grecia era țară nouă, iar pentru mine a doua vizită, după ce am evitat-o 12 ani de zile. Prima mea interacțiune cu Grecia a fost acum 12 ani deci, când eram în liceu. Am fost cazați în Paralia Katerini atunci, eu și colegii mei, și deși ne-am distrat pe cinste, mi se părea că stațiunea nu e cu nimic diferită de Costineștiul nostru. Era plin de români în jurul nostru, care aruncau gunoaie și vorbeau ca la ușa cortului, deci ca locație nu m-a impresionat deloc. Așa că nu m-am grăbit să revin, deși știam că dacă voi reveni vreodată, va fi pe o insulă (fusesem într-un day trip pe insula Skiathos și a fost singura locație care m-a impresionat). Covid-19 ne-a îndrumat însă spre Grecia vara aceasta, și pot spune că ne-am îndrăgostit de câteva insule magice grecești.
Cum a fost trecerea frontierelor?
- Vama Stamora Moravița România > Vrsac Serbia – am fost singura mașină, am trecut lejer doar cu buletine.
- Vama Gradinje Serbia > Kalotina Bulgaria – timp de așteptare 45 minute, am trecut cu buletine și formularele cerute de bulgari completate în avans . Nu erau extraordinar de multe mașini, doar se mișcau foarte haotic, am prins și schimb de tură, iar mulți turiști nu aveau formularele completate în prealabil.
- Vama Kulata Bulgaria > Promachonas Grecia – timp de așteptare 5 ore, în condițiile în care am ajuns la 4 dimineața. Faimosul cod QR ne-a fost scanat cu privirea când am ajuns într-un final la rand, în 2 secunde, la fel și buletinele. Deci nici vorbă de testare covid-19 random, nu în jurul nostru cel puțin. Pe autostradă, unde era formată coada, era multă poliție din Bulgaria care ne îndruma și păstra ordinea. În vamă, haos total. Am stat la o coadă de 6.6km 5 ore, iar in primele 3 ore nu ne-am mișcat aproape deloc, poate doar cate 200-300m o dată pe ora. Formularul în urma căruia primiți cod QR pe e-mail, completat cu 48 ore înainte, primit cu vreo 30 ore înainte îl găsiți aici. Pe lângă acesta, acum mai e nevoie și de testul PCR făcut din țară și, evident, cu rezultat negativ și tradus în limba engleză.
Costuri
- Serbia: 9.5€ taxa pentru autostradă, plătită la final de autostradă.
- Bulgaria: 30 leva (15€) vignetta online pentru o lună, sau 15 leva o săptămână, sau 10 leva un weekend. Să faceți print screen la vignettă după cumpărare online, e-mailul nu mai vine 🙂 )
- Grecia: am plătit taxă de autostradă pentru fiecare segment în parte, între 50 cenți și 3 euro bucata). Total: 16,30€ de la Kulata până pe Lefkada. Se plătește cash în euro sau cu cardul pentru fiecare segment de autostradă, ceea ce e cam obositor și old fashioned, dar asta e situația.
Trafic
În România, Serbia și Bulgaria super lejer, fiind noapte. În Grecia, venind pe timp de zi, a fost mai aglomerat, dar nu am stat nicicând pe loc.
Incident
În Bulgaria, înainte de a intra pe autostradă, ne-a oprit poliția. Fiecare așezat strategic la câte un geam din dreptul șoferului și pasagerului, ne-au cerut actele de identitate, apoi actele mașinii, după care încercau să ne explice prin semne că eu (pasager la momentul acela) nu aș fi avut centura când ne-au oprit. Le-am explicat și noi tot prin semne, că engleză nu vorbeau, că nu e posibil să mergem nici 10m fără centură din cauza avertizării prin zgomot infernal făcut de mașină. Le-am propus să se urce în locul meu, fără centura, la o tură de 10m :)). S-au potolit și ne-au dat actele înapoi, iar noi ne-am văzut de drum.
Timp
Timp total pe drum, cu tot cu cele aproape 6 ore de stat în vamă: 18 ore.
Urmează articole cu experiențe din Lefkada și Kefalonia, stay tuned! Până atunci, experiențele detaliate sunt în Instagram Stories (sau Highlights dacă le-ați ratat) și pe grupul de Facebook.