Muntii Siriului judetul Buzau Romania

Călătorie de weekend în România – județul Buzău

Acum o lună, am ajuns în județul Buzău. Cred că nu mai fusesem din copilărie, de când am vizitat Vulcanii Noroioși, pe care i-am revizitat și cu această ocazie. Însă locurile pe care le-am mai văzut acum îmi erau complet străine și nu înțelegeam de ce – lacuri superbe, drumeții de munte, dealuri și văi înverzite, pârâuri, cascade și multă natură spectaculoasă. Nu știu de ce nu este mai promovat turismul în județul Buzău, dar noi credem că ar trebui să fie.

Cum am ajuns aici?

Am ajuns aici datorită unei cazări inedite, pe care știți deja că le vânăm și vi le arătăm și vouă, să vă dovedim că se poate și în România. I-am găsit pe cei de la Hecaș Villas pe Instagram. În timpul vizitei, am aflat că au cumpărat căbănuțele și au început afacerea de mai puțin de un an, dar tinerii sunt pasionați și au creat deja ceva frumos și diferit. Am venit din București, pe drumuri mai puțin circulate, dar îngrijite. Am făcut cam 2 ore jumătate, urmând traseul de pe lângă Ploiești. Hecaș Villas sunt în satul Cașoca, foarte aproape de un lac mare de acumulare din județul Buzău – lacul Siriu.

Unde ne-am cazat?

Hecas Villas judetul Buzau
Hecaș Villas – HeCăsuța Mică

Am povestit deja că ne-am cazat la Hecaș Villas, într-una din căbănuțele lor – cea mică, cu două dormitoare duble. Aceștia au 3 căbănuțe din bușteni: cea mică, încă una mijlocie, cu 3 dormitoare și cea mare, cu 4 dormitoare. Mai au și camere triple de închiriat individual, pe lângă acestea. Pe proprietate este și restaurantul rustic cu design de hambar, unde se prepară bucate tradiționale și unde se servește micul dejun, bufet suedez. Seara se servesc gogoși și vin fiert la focul de tabără și atmosfera e dintre cele mai cozy. Prețurile cazării încep de la 250 lei/camera pe noapte, în funcție de camera/cabana aleasă. Acestea sunt listate pe site, la categoria culcuș. Cabana în care am fost noi cazați costă 720 lei/noapte.

Hecas Villas
Hecaș Villas – restaurant

Ce am vizitat în județul Buzău?

  • Lacul Siriu – pe lângă că e frumos de vizitat, se practică și o grămadă de sporturi de apă pe el – paddle board, caiac, bărcuțe și altele, găsiți de închiriat pentru a vă petrece ziua într-un mod relaxant și activ. Sunt și magazine și restaurante lângă parcarea principală, deși nu chiar lângă lac, ci mai degrabă lângă șosea.
Lacul Siriu Romania
Lacul Siriu
  • Lacul Vulturilor – aflat la o altitudine de 1420m, i se mai spune și Lacul Fără Fund, deși nu e mai adânc de 2.5 metri. Vederea de aici e splendidă. Se poate ajunge doar prin drumeții sau cu 4×4, atv, buggy. Noi am făcut o excursie cu buggy organizată de echipa de la Hecaș Villas, care a durat aproape toată ziua, deci îmi imaginez că nici drumețiile nu sunt ușoare. Dacă alegeți un pachet ca al nostru, veți avea parte și de un prânz haiducesc la cabana de lângă lac, care face experiența extraordinară – aerul curat și adrenalina ne-a făcut poftă mare de ceva bun când am ajuns la lac. 
Lacul Vulturilor judetul Buzau
Lacul Vulturilor
  • Munții Siriului – toată experiența de mai sus are loc prin Munții Siriului, iar traseul este demn de o promovare intensă, serios 🙂
Muntii Siriului Romania
Munții Siriului
  • Cascada Pruncea – la doar 15-20 minute de Cașoca se află și această cascadă. Nu e foarte mare și spectaculoasă, dar e frumoasă. Se poate ajunge cu orice mașină, deși drumul e de pământ, parțial.
  • Vulcanii Noroioși – extrem de aglomerați, nu pot spune că m-am bucurat prea tare de ei. Poate din cauza aglomerației, sau poate pentru că-i cunoșteam deja, dar n-am fost tare impresionată. Daca n-ați ajuns niciodată însă, poate merită o vizită. Este parcare cu plata chiar în fața intrării, sau gratuită la încă 2 minute de mers pe jos. Cea cu plată costă 5 lei. Intrarea la Vulcanii Noroioși costă 4 lei de adult, 2 lei de student și 1 leu de copil.
Vulcanii Noroiosi
Vulcanii Noroioși

Vă recomandăm și vouă să ajungeți aici măcar o dată, în mod special la Lacul Vulturilor și Munții Siriului. Nu veți regreta, promitem 🙂 Mai multe imagini foto și video puteți găsi pe pagina noastră de Instagram și Facebook.

Muntii Siriului
Munții Siriului
Lacul Vulturilor
Lacul Vulturilor
Lacul Vulturilor excursie cu buggy
Lacul Vulturilor
judetul Buzau Romania
Munții Siriului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*