Era ora cinci dimineața în Viñales, Cuba, iar noi așteptam la o margine de sat, în întuneric, să apară ghidul căruia îi plătisem un avans online cu câteva zile înainte, într-un cont din Spania. Întârzia, iar cele patru persoane pe care le convinsesem să se trezească și cu mine eram năucite de somn și chinuite de jetlag. Începeam să mă îndoiesc că ghidul mai vine. Eram însă prea somnoroși să ne gândim să plecăm, așa că am așteptat încă cincisprezece minute. Din întuneric, a apărut o mașină clasică cubaneză, care a parcat aproape de noi. Nu a coborât nimeni. Peste alte cinci minute, a apărut pe jos și ghidul nostru. Foarte prietenos și stăpân pe limba engleză, ne-a invitat în mașina clasică pentru turul de astăzi. Ne-am înghesuit cinci turiști, ghidul și șoferul în mașină și am pornit într-o aventură nocturnă. Drumeție la răsărit pe Los Aquaticos se numea.
Los Aquaticos, fondat în 1943 de către adepții vizionarei Antoñica Izquierdo, credeau în puterea vindecătoare a apei, în vremuri în care țăranii din zonă nu aveau acces la medicina convențională. Aceștia au colonizat muntele, iar două din aceste familii încă locuiesc acolo. Mașina clasică ne-a lăsat la o margine de vale, iar mai departe am pornit pe jos, prin noroi și mult întuneric. Am urcat prin junglă vreo două ore, încercând să ținem pasul cu ghidul nostru, Fidel și cu istorisirile lui. Am fost foarte impresionați de drumeție, deși n-a fost ușor și nu am prea văzut răsăritul de după nori, dar felul în care Fidel povestea, jungla de la înălțime și familia ce locuia în vârful muntelui, care ne-a servit cu o ceașcă de cafea cubaneză și cu o priveliște de poveste și-au lăsat amprenta asupra mea. Niciodată nu mai savurasem o ceașcă de cafea atât de bună, cu toate că nu era exact genul de cafea pe care îl consumam eu. Efortul depus pentru a ajunge acolo, și cel fizic, dar și faptul că am renunțat la ore prețioase de somn după un zbor obositor a fost atât de frumos răsplătit de familia primitoare și bună. Am petrecut o oră înșiruiți pe scaune colorate, cu câte-o cafea în mână, privind valea încărcată de junglă.
Nu mai sunt în Cuba, m-am întors acasă cu multe amintiri și poze. Nu pot uita însă de cafeaua din mijlocul junglei și de oamenii primitori, așa că încerc să recreez momentul. Mă ajută prietenii și colegii, cu care mi-e atât de drag să consum cafeaua la o vorbă. Nu am parte de peisajul de poveste, dar cu siguranță beau o cafea exact pe gustul meu. Un Latte aș fi comandat și în Cuba, dar ar fi râs oamenii aceia simpli de mine. Acasă, am ocazia să-mi fac un latte cremos singură, cu ajutorul espressoarelor automate Philips. De când cu sistemul de lapte LatteGo, chiar și mie-mi iese o cafea perfectă de fiecare dată. Nu vă gândiți că-s eu o mare barista. It’s not me, it’s them! Cu precizia lor maximă, cele trei setări ale temperaturii și intensității aromei, suportă și cafea din boabe proaspete, și măcinată. Dacă aș vrea să beau o cafea exact ca în Cuba, aș putea. N-ar trebui decât să folosesc funcția Espresso în loc de Latte, să adaug zahăr și am obținut faimosul cuban espresso.
Și ca să nu-mi fie viața grea, sistemul LatteGo se curață în maxim cincisprezece secunde. În plus, dispune de filtru de apă AquaClean, crescându-i astfel speranța de viață. Te-am convins? Îl găsești pe magazinul online magNET.ro.
*Articol scris pentru proba 4 a concursului SuperBlog 2019
