Africa de Sud Kruger National Park

În jurul lumii în doi

Ne aflam pe o insulă din mijlocului Atlanticului, în Azore, pe marginea unei stânci când m-a surprins cu inelul de logodnă. Știa cât îmi place să călătoresc, în special în locuri inedite, așa că s-a ridicat așteptărilor când a pus marea întrebare, alegând o locație care era demult pe lista mea. L-am întrebat dacă e pregătit de aventură când i-am răspuns că da. Curajos și plin de el, a răspuns și el că da. Asta ar fi trebuit să-l pregătească pentru vestea cea mare: după atâtea călătorii inedite din ultimii ani, luna de miere trebuia să fie ceva grandios. Un ocol în jurul lumii sună destul de grandios, așa-i? 

Logodna in Azore Sao Miguel
Logodna în Azore – fotografie proprie

Nu mă lua în serios inițial când îi povesteam că vreau să fac safari în Africa în luna de miere, sau sa înot cu balenele cu cocoașă lângă Australia, să mă cațăr pe ghețari în Patagonia și să ne pierdem în deșertul de sare Uyuni din Bolivia. Așa că am început să pregătesc un plan de călătorie detaliat, cu ajutorul celor de la Christian Tour. Am ales cele mai exotice și diferite din punct de vedere cultural locații. M-am folosit de faimoasele circuite culturale Christian Tour pentru a învăța despre culturile atât de diversificate de pe lumea asta, iar pentru partea mea favorită a concediului, aventura, am ales circuite exotice Christian Tour.

Ne-am pregătit pentru marea aventură ca de obicei: 

  • am împachetat într-un rucsac de drumeție haine sport și simple, ușor de combinat, încălțări comode (bocanci și sandale de drumeție, pantofi sport și flip flops pentru altele), un outfit sau două mai elegante, în caz că ieșim la cină undeva drăguț, câteva cosmetice necesare în variantă mini, pe care le completăm pe traseu și alte lucruri specifice locațiilor. Printre acestea se numară costume de baie, pantofi și ochelari de apă, mănuși pentru zonele muntoase.
  • În rucsacul de mână, ca de obicei, împachetăm tot ce ține de foto-video. Aparat foto mirrorless, că e ușor de transportat, cameră GoPro și noua noastră dronă Mavic Air. Pe lângă acestea, mai avem și toate documentele necesare și banii, un kindle, că o carte nu-mi ajunge pentru atâta vreme, iar eu agăț mereu de el și o pernă de călătorie, că nu se știe prin ce mijloc de transport îmi petrec noaptea.
  • Am făcut multă cercetare despre ce urmează să vizităm, am cumpărat circuite de la Christian Tour, am obținut vize de călătorie, ne-am luat concediu de la serviciu și alte lucruri administrative.

Ca destinații, ne-am propus să vizităm mult din emisfera sudică, pe care nu am apucat să o explorăm atât de mult până acum și cât mai multe continente. Vom începe cu Europa, pentru că deja suntem în zonă, și anume în Croația. Ne vom plimba prin superbele Parcuri Naționale Plitvice și Krka, unde vom înota în cascadele reci, vom degusta rețetele specifice coastei dalmate și vom sări de pe o insulă pe alta în plimbare cu o șalupă. Aș vrea tare mult să văd insula Hvar de sus din fortăreață și să mai încerc o dată brodet, o tocană din cel puțin trei feluri de pește și fructe de mare cu sos de roșii, ceapă și usturoi, fel de mâncare specific coastei dalmate. 

Insula Hvar Croatia
Insula Hvar, Croația – fotografie proprie

Mai departe, ne vom opri în cel mai vestic punct al Europei continentale, Cabo da Roca din Portugalia. Să aud și să văd imensele valuri lovindu-se de stânci, și să mă simt atât de mică în lumea asta mare! Ne vom plimba și pe străduțele înguste și colorate ale Lisabonei, iar seara vom mânca neapărat într-un restaurant unde se cântă și se simte fado, genul acela muzical portughez care se cântă cu pasiune live și se ascultă în liniște și în lumină difuză. Vom da o fugă și până la plajele dramatice din sud, unde vom alege să vizităm peșterile cu acces din apă, vâslind de pe același paddle board.

Cabo da Roca Lisabona Portugalia
Cabo da Roca, Portugalia – fotografie proprie

Apoi vom părăsi continentul natal pentru nordul Africii, Maroc. Mă voi simți copleșită de numeroasele culori și arome de pe stradă, de agitația din bazar și de diferența culturală. Voi simți agitația țării de parcă sunt una cu ea, dar el mă ține de mână și ne adăpostim în riad de fiecare dată când simt nevoia de liniște. Nu vom pleca din Marrakech fără să facem o drumeție pe cămilă prin deșertul Sahara, unde înnoptăm într-un cort. Vom încerca și sandboarding, adică să ne dăm cu placa pe nisip, în loc de zăpadă. El e mare fan snowboarding, așa că sigur va fi încântat!

Maroc
Maroc – fotografie de pe site-ul Christian Tour

Mai departe, vom ajunge din nordul Africii, în Africa de Sud. Vom măsura cu ochii întinderea orașului Cape Town, după o drumeție până pe faimosul munte Lion’s Head și sper să putem ridica și drona. Încheiem repede vizita orașului, pentru că tare vreau să aloc mai mult timp pentru safari în Parcul Naţional Kruger. Tururile organizate ne promit că vom vedea “the Big Five”, adică cele cinci animale mari ale Africii de Sud. Acestea sunt leul, leopardul, rinocerul, elefantul și bivolul african. Termenul de “Big Five” se referă la faptul că acestea erau cele cinci cele mai greu de vânat animale, fiind considerate periculoase și un adevărat trofeu pentru vânători. Parcă mă ia puțin frica când mă gândesc, sau se numește adrenalină?!

Africa de Sud Kruger National Park
Africa de Sud – fotografie de pe site-ul Christian Tour

Apoi logodnicul meu mă va duce pe “acoperișul lumii”. Tibet este țara (cel puțin așa insistă ei, că sunt țară, deși China o ține morțis pe-a ei, cum că Tibet ar fi o regiune din țara lor) la cea mai mare altitudine din lume, de aici și porecla de “acoperișul lumii”. În fine, pe lângă că mă atrage extrema aceasta de cea mai înaltă țară/regiune, mă simt foarte atrasă de spiritualitatea lor, de atitudinea lor față de oameni, animale, plante și viață, în general. Sunt multe lucrurile pe care le-aș adopta din felul lor de-a fi, într-atât încât mi-aș învăța și copiii, de exemplu, să renunțe la orgoliul întâlnit atât de des în oameni, precum o fac și tibetanii. 

Tibet China
Tibet – fotografie de pe site-ul Christian Tour

Rămânem tot în Asia, cu oprire în Indonezia. Ne oprim pe insulele Gili și Bali. Gili e pentru cei lipsiți de griji, e locul acela pașnic, unde se circulă cu bicicleta și toată lumea e prietenă cu toată lumea. Plajele sunt de jur împrejurul fiecărei insule, și bărcuțe mici cu fund de sticlă te duc în larg pentru snorkeling sau pentru a vizita statui subacvatice. Bali e junglă sălbatică, orezării și multe cascade, întrecându-se în înălțime și grandiozitate. Bali ne va încânta, din nou, cu mâncărurile lor tradiționale, pe bază de orez sau paste de orez, aproape mereu gătite cu ardeiul acela iute de care am plantat și acasă la întoarcere data trecută, cu sos de arahide sau arahide prăjite. Fructele exotice se găsesc oriunde, dar nu pot spune că m-a încântat cafeaua lor și că aș mai încerca-o. Poate ideea de a amesteca pur și simplu cafea măcinată cu apă fierbinte pentru a obține licoarea mi-a determinat alegerea, nu știu.

Sidemen Bali Indonezia mic dejun plutitor
Sidemen, Bali, Indonezia – fotografie proprie

Următorul continent e mult în emisfera sudică și de multă vreme pe lista noastră de locuri de vizitat. Se vorbește limba engleză, au parte de niște plaje imense cu nisip de ce culoare vrei tu, incluzând o plajă cu nisip curcubeu: Rainbow Beach in Queensland, Australia. Dar nu plajele și coastele incredibile ne-au atras cel mai tare în zona aceasta de lume, ci o experiență care mă emoționează chiar de dinainte să o fi avut. Dacă plănuim vacanța bine și ne nimerim acolo iarna, adică vara noastră și parte din toamnă, între lunile Iulie și Noiembrie, vom putea înota cu balenele. Ce, sună imposibil? Balenele cu cocoașă, în ciuda dimensunii lor de până la 18m lungime și 48 tone greutate, sunt animale blânde. Poți înota cu ele în cadrul unui grup organizat, împreună cu un ghid. Visez cu emoții la momentul când vom înota în dreptul unei balene gigantice, foarte probabil cu puiul ei alături. 

Inot cu balena cu cocoasa
Înot cu balena cu cocoașă – fotografie de pe thebucketlistfamily

Zburăm apoi în Chile, pentru a vizita ghețarii din Patagonia, care arată pur și simplu de pe altă planetă. Va fi frig, dar nici nu-l voi simți de uimire. Parcul Național Torres del Paine din Chile ne va impresiona cu toată grandețea sa, de la stâncile impunătoare, la ghețarii albaștri, iarba verde aprins și lacurile în care se oglindesc vârfurile tabloului. Viața sălbatică din zonă ne va face cunoștintă cu lama asemănătoare cu guanacos, prezentă doar în America de Sud. Vom savura un completo chilian de care ne era atât de dor! Cu avocado proaspăt, maioneză de casă, roșii și crenvurst, completos sunt varianta chiliană de hot dog.

Torres del Paine Patagonia Chile
Patagonia, Chile – fotografie de pe site-ul Christian Tour

Tot în America de Sud vom vizita și Bolivia, cu al ei unic deșert de sare nemărginit. Imaginează-ți doar că poți conduce ore întregi, și tot ce vezi în jur să fie o câmpie mare de sare. Se va împărți așa: jumătate de tablou va fi cerul albastru, iar cealaltă jumătate va fi fie alb, adică sare uscată, fie apă, dacă e sezonul ploios și câmpia de sare devine lac de sare. Nici nu știu ce variantă îmi doresc să văd mai mult: sare uscată sau sare acoperită de apă, care oglindește perfect cerul noros și vizitatorii? Cert e că destinația e de văzut măcar o dată în viață.

Salar de Uyuni Bolivia
Salar de Uyuni, Bolivia- fotografie de pe site-ul Christian Tour

Am avut parte de aventură cât încape, așa că, pentru ultima parte a vacanței în jurul lumii, alegem o destinație exotică dar liniștită. Ne îndreptăm din nou spre Asia, în Maldive, unde ne vom relaxa la infinit în căsuțele de pe apă, vom aluneca în ocean pe tobogan, direct din căsuța noastră și vom vizita insulițe mici, pustii cât vom avea chef. Am auzit însă și de faimoasele plaje strălucitoare din Maldive și sper din tot sufletul să putem experimenta fenomenul. Plajele strălucitoare se datorează planctonului bioluminiscent, prezent uneori în zonă. Adică vietăți mici, mici, fosforescente, care se îndreaptă spre mal pe întuneric.

plaja Maldive
Maldive – fotografie de pe kuoni

Gata planul, iar la finalul acestuia, dragul meu pare că mă crede. Spune însă că e tot pregătit pentru aventură și că așteaptă cu nerăbdare ocolul lumii în aceste câteva luni alături de mine. Cert e că la final, ne vom întoarce mult mai ancorați în realitatea diversității planetei noastre, mai conștienți de puterea naturii și cum prezența noastră o poate ajuta sau încurca. Mai pregătiți pentru un viitor responsabil și bun, împreună. Mulțumim, Christian Tour!

*Articol scris pentru proba 5 a competiției SuperBlog 2019

Un Comentariu

  1. Pingback: Proba 5. Ocolul Pământului alături de Christian Tour

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*