Viñales a fost prima locație din traseul nostru prin Cuba, pe care am vizitat-o pe îndelete. Poate de aia mi-a rămas bine întipărită pe retină, sau poate pentru că eram atât de nerăbdătoare s-o cunosc! Pe toate blogurile pe care le citisem despre Cuba, Viñales era în prim plan! Cum altfel când ești producătorul calitate numărul unu de tutun din lume?!
După ce aterizasem cu o zi înainte, din Europa, am pornit dis-de-dimineață spre Viñales, cu ce altceva decât cu o mașină clasică, închiriată cu tot cu șofer? A durat vreo trei ore traseul, cu o oprire pe la mijlocul distanței, la un stop point decis de șofer. Ca paranteză, cubanezii își recomandă mereu prietenii și rudele, își fac favoruri unii altora, că nu se știe când au și ei nevoie de ceva în schimb, în vremuri grele de comunism.
Am ajuns în Viñales pe o ploaie de-aia torențială, la casa noastră particulară, cea mai frumoasă casă din tot satul, spre mândria noastră. Mignelys și soțul ei, Juan Antonio, ne-au fost gazde minunate. Consider că în casa lor veți găsi lucruri greu accesibile în Cuba, de exemplu seif în fiecare cameră, sau unt și gem la micul dejun. Oricum, ce mi-a plăcut mie cel mai mult a fost că doamna era o foarte bună organizatoare și era foarte obsedată de curățenie. Mâncarea, în afară de un homar muuult prea sărat în prima seară, a fost gustoasă și proaspătă.
În afară de cazarea deosebită la un preț foarte mic din casa lui Mignelys și Juan, am mai fost impresionați de tot ce am vizitat în Viñales Valley, cu toate că am prins vreme ploioasă. Sunt convinsă că, pe lângă peisajele superbe, ghidul nostru local – Fidel – a ajutat mult în acest sens. Fidel e un tânăr de 30 și un pic de ani, născut în Viñales, care a studiat IT în Cuba dar a ales să profeseze în turism, care e foarte bine plătit pe lângă un job în IT în țară comunistă (în jur de $20 pe lună e un salariu mediu în IT în Cuba).
Am rezervat două drumeții cu Fidel înainte de a ajunge în Cuba, una să vedem răsăritul pe Los Aquaticos, iar alta la apus, călare, pe plantațiile de tutun. Am fost foarte impresionați de prima, deși am făcut drumeția prin mult noroi și nu am prea văzut răsăritul de după nori, dar felul în care Fidel povestea, jungla de la înălțime și familia ce locuia în vârful muntelui, care ne-a servit cu o ceașcă de cafea cubaneză și cu o priveliște de poveste ne-au determinat să mai rezervăm o excursie cu Fidel, pentru a vizita toată zona Viñales.
Los Aquaticos, fondat în 1943 de către adepții vizionarei Antoñica Izquierdo, credeau în puterea vindecătoare a apei, în vremuri în care țăranii din zonă nu aveau acces la medicina convențională. Aceștia au colonizat muntele, iar două din aceste familii încă locuiesc acolo. Am menționat una dintre aceste familii mai sus. Los Aquaticos este accesibil doar pe jos sau călare.
Vizitând zona Viñales în cel de-al doilea tur cu ghidul nostru, am aflat cum se produc trabucurile în fabrica de tutun din sat, am vizitat două peșteri, dintre care una cu un râu subteran, unde Fidel ne-a povestit că tinerii din zonă înoată noaptea, deși e interzis și foarte periculos. Vorba zice că și el a făcut asta, pe când era tânăr și rebel.
Grădina botanică din Viñales a fost o altă oprire propusă de Fidel. Picura încet și un alt cubanez învestit cu talent de povestitor ne arăta grădina botanică a zonei. Plante din care n-am mai văzut, dar mai ales pasărea colibri și puiuțul ei ne-au făcut să ne simțim de parcă eram într-o junglă tropicală unde ploaia e ceva normal și nu poate deranja în niciun fel.
Hotel Los Jasmines și Hotel La Ermita au cele mai bune view-uri asupra văii, ambele cu piscină inclusă unde intrarea costă în jur de 3CUC. Le-am vizitat pe ambele pe gratis, piscina fiind exclusă din cauza ploii. Las câteva poze dintre preferatele mele mai jos.
În cel de-al treilea tur, acela al plantațiilor de tutun, am plecat călare, deși puțin știam despre călărit. A fost o adevarată aventură să călărim, unii pentru prima oară, pe dealuri noroioase și mlăștinoase, căci vremea încă nu ținea cu noi. Unii spun că a fost o prea mare aventură! Mie însă îmi plac aventurile, și nu am putut decât să mă distrez de situație, chiar și când calul meu a luat-o la fugă pe o pantă, la deal, prin nămol, iar eu m-am ținut și cu dinții de el să nu cad! La figurat, desigur. Vizita la un fermier din zonă care ne-a servit cu un binemeritat mojito cu miere și trabuc făcut chiar de mâna lui, apoi ne-a povestit vreo oră despre creșterea tutunului, a fost highlightul excursiei. Am și înregistrat discuția, printre pufăituri, pe care o voi posta într-un articol anterior, vorba Veoricăi.
După trei zile pline (de ploaie și de bucurie), am încheiat vizita la Viñales și ne-am îndreptat spre următoarea destinație – Cienfuegos, cu autobuzul Viazul și cu un sandwich făcut de tanti Mignelys pentru drum în ghiozdan. Nu știam pe atunci ce aventură ne asteaptă în următoarea locație, și că ploaia din Viñales era un fel de binecuvantare pe lângă furtuna tropicală care ne aștepta.