Coronavirus ne pune într-o situație dificilă: suntem blocați în casă, ne uităm prin albume vechi și ne-am amintit: am mai fost în situația asta! Cienfuegos, Cuba, mai 2018 – o furtună subtropicală, ploi torențiale și inundații ne-au ținut blocați în acest oraș mai mult decât ne-am fi dorit. Iar toxiinfecția alimentară cu siguranță nu a ajutat. A fost o adevărată aventură, de care ne amuzăm acum, dar care nu a fost prea plăcută la vremea aceea. Avem parte de câte o aventură de genul în multe din călătoriile noastre, însă niciodată nu am considerat că ar trebui să ne expunem mai puțin din aceste motive. Aventura e parte din experiență și noi pentru experiențe călătorim <3.
Cum am ajuns aici?
Am ajuns în Cienfuegos cu un autobuz din Viñales, după vreo 10 ore de drum. Ploua tare și în Viñales, la 6 dimineața când am plecat, a plouat și pe la mijlocul drumului, când ne-am oprit să mâncăm undeva, însă nimic nu se compara cu ce aveam să trăim în Cienfuegos. Am ajuns deci cu un autobuz, în autogară, de unde am luat, ca de obicei, un taxi – o mașină clasică veche în care eram înghesuiți toți 5, pe lângă șofer. Cum? Cum se putea. Dacă nu ne credeți, avem un set destul de bogat de imagini care o pot dovedi.
Toxiinfecția alimentară
Am ajuns deci la cazare, într-un cartier de localnici, liniștit, dar mai îndepărtat de centru, chiar pe coastă. Nu era tocmai extraordinară, din punct de vedere al curățeniei, dar puteam suporta câteva zile. Ploaia se oprise, ieșise puțin și soarele așa că am luat-o și noi pe jos spre centru, deși nu era aproape. Ne-a oprit o ploaie serioasă la numai 200m de casă, dar ne-am adăpostit și, când am putut, am continuat. Am avut parte de câteva ore fără ploaie, în care ne-am plimbat prin centru și am luat cina la cel mai bine cotat local de pe TripAdvisor. Eu și Alex ne-am luat pizza, pe care am împărțit-o și cu Marius, iar Patricia și Gabi au mâncat cartofi prăjiți, să fie safe, ca de obicei :)) – informația asta va conta puțin mai târziu.
A doua zi, aceeași poveste cu ploaia. Ploua fără oprire, iar nouă ni se comunicase că va veni cineva după noi pentru micul dejun (aveau două case particulare, în același cartier, iar micul dejun se servea la cealaltă). Nu a venit nimeni. Eram lihniți, așa că am început să batem pe la uși pe stradă. Alex nu se simțea prea bine, deci a rămas la cazare. Nu era prea multă curățenie nici la cealaltă casă, pe lângă că erau tare dubioase gazdele, așa că am ciugulit numai ceva și am plecat. Pentru că nu puteam face nimic de ploaie și Alex oricum nu se simțea ok, am cumpărat biscuiți și chipsuri de la un butic din apropiere din care urma să trăim următoarele zile. Eu și Marius ne-am mai riscat să plecăm o dată de acasă, când era soare, și am mai vizitat puțin din Cienfuegos. Am luat un tuk tuk la întoarcere, când începuse ploaia. În rest, nu am putut vizita nici orașul, nici munții și cascadele din împrejurimi, cum plănuisem.
Când ne-am întors, am aflat că Alex făcuse toxiinfecție alimentară, iar Marius a fost următoarea victimă. În zilele ce au urmat, pe când ei începeau să se simtă mai ok, am fost eu afectată de toxiinfecție. Era prima oară când pățeam așa ceva într-o călătorie, iar ce a urmat nu ne-a ajutat deloc.
Inundațiile, drumurile închise și podul prăbușit
Venise ziua plecării. Vorbisem cu gazda (în spaniolă, pentru că am realizat că nu vorbește engleză în prima zi, când trebuia să vină după noi la micul dejun dar am ajuns să căutăm noi casa pe stradă) să ne cheme un taxi la 7 dimineața, care avea să ne ducă la autogara de unde luam autobuzul spre Varadero. Aveam bilete de când eram în România. Doamna ne-a spus că fiul ei face taxi (cum făceau majoritatea care au o mașină în Cuba) și că ne va duce el. Am spus ok. În dimineața aceea, la ora 7, nu era nimeni. La 7:15, speriați că vom pierde autobuzul, am bătut la ușa doamnei – dormea în aceeași casă cu noi. S-a trezit doamna și ne-a anunțat că plouă. Vedeam și noi că plouă, dar nu înțelegeam unde era taxiul nostru. Ne-a spus că nu putem pleca, că a plouat foarte tare și sunt inundații. Am insistat să ne cheme un taxi, a vorbit cu cineva la telefon, însă nu a apărut nimeni. Nu înțelegeam de ce nu a venit niciun șofer, nici de ce nu s-a trezit să ne spună că nu vine nimeni. Înțelegeam doar că doamna ar fi vrut să ne extindem cazarea, dar după toate aceste minciuni și zile amare în Cienfuegos, eram determinați să plecăm.
Am luat-o pe jos, cu apa până peste glezne și bagajele-n spate spre o stradă principală unde văzusem noi că circula uneori un autobuz. Cartela de internet pe care o aveam putea fi folosită doar în spațiile special amenajate pentru wifi, cum e peste tot în Cuba, iar acestea erau în centru, departe de cazarea noastră. Am avut noroc să vedem un autobuz, am alergat spre el și șoferul a oprit. Nu țin minte dacă am plătit vreun leu șoferului, probabil că nu. Un localnic ne-a ajutat să ne dezmeticim și să înțelegem unde să coborâm, ba chiar a venit cu noi pe jos de la autobuz până la autogară, prin ploaie, să nu ne rătăcim. La autogară, cozi infernale. Aflăm că nu se știe dacă mai circulă sau nu autobuzele, și că trebuie să așteptăm. Mulți “rechini”, adică șoferi de taxi la negru, încearcă să ne convingă că ne pot scoate ei din oraș. Când înțelegem că nu va pleca niciun autobuz în ziua aceea, acceptăm. Așteptăm însă cu orele, într-o sală înghesuită plină de alți turiști disperați și localnici unde nimic nu se întâmpla. Inundațiile au blocat autostrăzile și un pod s-a prăbușit. Nu puteam părăsi orașul pe nici o rută. Ne uităm la o telenovelă la televizorul micuț din sală, dormim pe rucsace, mâncăm biscuiții rămași și mergem cu rândul lângă toaletă, unde avem semnal wifi, să mai vorbim cu familia. Tanti care colectează bani la intrarea în toaletă ne lasă uneori să stăm pe scaunul ei.
Am petrecut câteva ore bune așteptând să plece vreun taxi, însă nu s-a întâmplat nimic. Știam că dacă părăsim autogara, nu vom mai putea intra, se închisese. Iar afară ploua torențial. Am decis să căutăm o altă cazare, pe booking. Erau foarte puține variante, dar am găsit una potrivită. Am încercat să rezervăm, dar nu mergea aplicația (am aflat ulterior că nu poți rezerva ceva pe booking din Cuba, iar VPN nu aveam). Am decis să riscăm și să mergem la cazare, poate poate răspunde cineva și are un loc liber. Am luat un taxi până acolo, deși era foarte aproape, pentru că ploua și mai tare, iar noi eram deja uzi și obosiți, iar toxiinfecția alimentară începuse să mă afecteze și pe mine serios.
Am ajuns la cazare, am bătut la ușă, dar nu ne-a răspuns nimeni. Stăteam lipiți de zid, să ne ferim de ploaie, când un vecin de vis-a-vis ne-a văzut. I-am comunicat în spaniolă că am dori cazare. Ne-a spus că gazdele sunt probabil la părinți, pe strada de lângă, și i-a sunat. Aceștia au venit cu vești bune: aveau toate 3 camerele libere, însă nu erau pregătite. Am primit același preț ca oriunde în Cuba (între 25-35 CUC pe cameră, în funcție de dimensiune) și am așteptat pe hol să ni se pregătească camerele. Era o casă imensă, foarte foarte îngrijită. Am fost serviți cu cafea și suc și, în timp ce așteptam, a mai bătut la ușă un cuplu. Era cuplul care tocmai plecase de la cazare, dar nu au reușit să plece din oraș, așa că se întorseseră. Îi lăsasem fără cazare… Ne părea rău, dar eram atât de bătuți de soartă că ne părea și bine că am ajuns înaintea lor. Și până la urmă, i-au cazat și pe aceștia pe strada de lângă, la părinții lor.
Am petrecut încă 3 zile aici, în camere frumos mirositoare, foarte curate, cu mâncare foarte gustoasă și gazde nemaipomenite. Ne-au ținut constant la curent cu noutățile legate de transport și inundații și ne-au organziat chiar o excursie de câteva ore la o plajă lângă Cienfuegos, în ultima zi, când vremea a fost mai bună. Eu nu m-am simțit prea bine, dar mă bucur că măcar m-am simțit în siguranță și am avut orice am avut nevoie. Pe lângă mâncare, ne-au ajutat și cu spălatul hainelor, majoritatea fiind ude după plimbările prin ploaie.
Cienfuegos a fost, așadar, o experiență din cele mai urâte pe care le-am avut în călătoriile noastre. Multe elemente au contribuit la acest lucru, dar a fost și locația cu cele mai multe surprize: oameni foarte săritori, pe lângă cei care încercau să profite de noi, cea mai excelentă cazare din Cuba, pe lângă cea mai urâtă cazare din această țară, cea mai bună mâncare din Cuba, versus cea mai proastă. Multe contraste, mai exact.
Cert e că am concluzionat un lucru: spaniola învățată în copilărie din telenovele e de foarte mare ajutor :)).
Iar trabucurile cumpărate de la localnici, chiar dacă pe recomandarea gazdelor tale super, în casa lor, nu e o idee bună :)). Dar asta e o poveste pentru altadată…