Călătoritul și outfiturile din vacanță

Adolescența și stilul vestimentar

Cu siguranță, ca majoritatea adolescenților, am avut și eu un stil vestimentar foarte accentuat. Accentuat în sensul tipic adolescentului, acela de a ieși în evidență. Am cochetat cu un range mare de stiluri vestimentare, de la rock până la foarte feminine, ca să-i fac pe plac mamei. Mi-au plăcut ambele, așa că stilul meu vestimentar din prezent e undeva între.

Stilul vestimentar din liceu
Stilul vestimentar din liceu

Stilul vestimentar din prezent

Stilul meu vestimentar din prezent a ajuns să fie unul casual, de cele mai multe ori. Îmi definește cel mai bine personalitatea. Sunt o persoană practică, așa că îmi aleg outfituri comode ca să pot face lucrurile de care-mi pasă cu adevărat în cel mai util mod. Consider că o pereche de tocuri m-ar încetini considerabil, așa că aleg mai mereu adidași, sandale fără toc, o pereche comodă de botine, sau ghete. 

Sigur, nu uit niciodată să potrivesc bine culorile, pattern-urile și materialul, astfel încât, chiar dacă mă îmbrac comod, stilul meu să denote o persoană organizată și cu un simț estetic bine definit. Aleg mereu culori complementare, adică exact cum am învățat în fotografie, și îmi place foarte tare să potrivesc stilul vestimentar cu locația pe care urmează să o vizitez și evenimentul la care urmează să particip. Faptul că îmi place enorm să vizitez cele mai diverse și diferite din punct de vedere cultural locuri, mă provoacă din punct de vedere vestimentar. 

Călătoritul și outfiturile din vacanță

Îmi plănuiesc în detaliu fiecare vacanță, și îmi place foarte tare să-mi imaginez și ce fel de poze voi face în fiecare locație. Sigur, la fața locului se mai schimbă lucrurile, dar outfitul e mereu pregătit de acasă. De exemplu, pentru vacanța din Bali am cumpărat o rochie arămie potrivită pentru plimbarea pe Campuhan Ridge de lângă Ubud, pe care am combinat-o perfect cu o pălărie de paie care să mă protejeze de soarele infernal. Desigur, culoarea a fost aleasă astfel încât să meargă perfect cu verdele dimprejur, cele două fiind culori complementare.

Campuhan Ridge Walk
Campuhan Ridge Walk

Pentru răsăritul din Sidemen, am purtat costumul meu de baie galben, care mi s-a părut că merge perfect cu primele raze timide ale soarelui și cu verdele junglei sălbatice din orizont.

Răsărit de soare în Bali

Rochița cu dungi alb-albastre purtată printre layerele din orezărie, împreună cu pălăria mea de paie, au dat un vibe aparte fotografiilor din locație, un vibe al timpurilor apuse.

Tegalalang Rice Terrace
Tegalalang Rice Terrace

Cămașa oversize albă peste costumul de baie s-a potrivit perfect stilului vintage din Algarve și tonurilor arămii ale stâncilor cu aspect dramatic. Elasticul de păr verde cu buline albe și fundiță a fost de asemenea ancorat în stilul retro al tabloului, pentru că detaliile cele mai mici definesc o poveste frumoasă.

Praia do Camilo
Praia do Camilo

Când savuram cafeaua pe o străduță mică și îngustă din Zadar, Croația, purtam o rochiță cu fermoar de blugi, asortată cu bustiera costumului meu de baie galben și pălăria aceea chic cu buline albe perfect ancorate în povestea străzii.

Cafea în Zadar, Croația

Drumeția de pe insula Oahu, Hawaii m-a surprins în cele mai confortabile haine sport, negru cu albastru, care se asortau perfect cu peisajul cu toate nuanțele albăstrui din lume. Am asortat și o șapcă mult necesară outfitului, pe stilul american.

Koko Head, Oahu, Hawaii
Koko Head, Oahu, Hawaii

În vizita templelor din Bali, m-am asortat cu spiritualitatea lor cu un costum chic balinez, pe care l-am păstrat și pentru următoarele temple pe care urmează să le vizitez.

Besakih Temple
Besakih Temple

În vizita Lisabonei, am colorat outfitul meu într-o culoare complementară cu arămiul galbui al acoperișurilor Alfamei, cu un verde intens. Desigur, am asortat și ramele ochelarilor de soare topului verde, iar lentilele maro au mers perfect cu pielea mea proaspăt bronzată, lănțisorul favorit din aur și părul auriu.

Alfama, Lisbon
Alfama, Lisbon

Sigur, și anotimpurile au un cuvânt de spus. Toamna mă asortez mereu cu tonurile sale, maro sau galben muștar. Le asortez și pe acestea la rândul lor cu alte culori, pentru a le scoate în evidență. De exemplu, încălțămintea de damă din outfitul următor denotă un stil simplu, practic și comod, dar totodată elegant.

Outfit de toamnă
Outfit de toamnă

Oceanul răcoros m-a îndrumat spre a purta un pulover gros, galben, pentru roadtrip-ul pe coasta de Vest a Portugaliei, cu o pereche de jeanși scurți, iar fără costumul negru de baie nu plec în nicio vacanță.

Roadtrip Portugal
Roadtrip Portugal

Stilul meu vestimentar e, deci, influențat de călătoriile mele în jurul lumii și adaptat nevoilor mele de a vedea cât mai multe locuri. Încerc să îmbin perfect necesitatea de a mă simți comfortabil străbătând cărări fără sfârșit, fără să pierd din vedere importanța unui stil bine definit și potrivit fiecărei locații diverse din lumea noastră mare. Și așa, îmi pare că nu voi avea niciodată un stil plictisitor, oricat de simplu și comfortabil ar fi el. 

Jimbaran Bay Beach
Jimbaran Bay Beach

*Articol scris pentru proba 12 a competiției SuperBlog 2019

One Reply to “Călătoritul și outfiturile din vacanță”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *